Preliminariile CE Under 21 din 2021: România – Malta 4-1

Preliminariile CE Under 21 din 2021: România – Malta 4-1

Echipa naţională a României nu a avut probleme în meciul disputat acasă cu reprezentativa Maltei, pe care a învins-o cu scorul de 4-1 (4-0). Golurile românilor au fost înscrise de Alexandru Măţan (17), Dennis Man (27, 40 penalty) şi George Ganea (36), în timp ce golul maltezilor a fost marcat de Omar Elouni (51). Partida a avut loc  pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021. „Tricolorii” au jucat din minutul 34 cu un om mai puţin Tudor Băluţă fiind eliminat după ce a încasat două cartonaşe galbene în decurs de zece minute.

Danemarca a învins Finlanda cu 2-1 şi s-a calificat matematic la turneul final. Jocul rezultatelor din celelalte grupe face ca prezența la Campionatului European de tineret din 2021 să depindă doar de noi. Mai exact, dacă România va câştiga meciul de la Ploiești cu Danemarca, care va avea loc pe 17 noiembrie, se va califica pentru a doua oară consecutiv la turneul final, fără a mai juca la baraj! Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021.
Preliminariile Campionatului European Under 21 din 2021 – Grupa a 8-a
Giurgiu, Stadion „Marin Anastasovici”
România – Malta 4-1 (4-0)
Au marcat: Alexandru Măţan 17, Dennis Man 27, 40 – penalty, George Ganea 36 / Omar Elouni 51
România: Marian Mihai Aioani – Ştefan Vlădoiu, Radu Drăguşin, Tudor Băluţă, Denis Haruţ – Dennis Olaru (77 Olimpiu Moruţan), Marius Marin, Andrei Ciobanu (82 Cătălin Itu) – Dennis Man (căpitan; 60 Denis Drăguş), George Ganea (46 Andrei Chindriş), Alexandru Măţan (60 Claudiu Petrila). Selecţioner: Mihai Stoichiţă.
Malta: Cain Formosa – Darren Borg (72 Andreas Vella), Gary Camilleri, Owen Spiteri, Christian Gauci – Liam McKay (80 Jake Ghio), Keith Attard (46 Mark Fenech), Matthew Spiteri (46 Matthew Farrugia), James Scicluna (61 Andrea Zammit) – Aidan Friggieri (căpitan), Omar Elouni. Selecţioner: Silvio Vella.
Cartonaşe galbene: Camilleri 23, Băluţă 25, 34, McKay 37, Ganea 44, Olaru 56
Cartonaş roşu: Băluţă 34
Arbitri: Visar Kastrati; arbitri asistenţi: Besnik Morina, Imran Kabashi; al patrulea oficial: Alban Shala (toţi din Kosovo).
Clasamentul a 8-a:
1. Danemarca       9 meciuri – 25p
2. ROMÂNIA         9 meciuri – 19p
3. Ucraina         8 meciuri – 10p
4. Finlanda        9 meciuri – 10p
5. Irlanda de Nord 9 meciuri –  9p
6. Malta           8 meciuri –  1p
 
Mai sunt de jucat: 
13 noiembrie: Malta – Ucraina
17 noiembrie: Malta – Finlanda
17 noiembrie: Ucraina – Irlanda de Nord
17 noiembrie: România – Danemarca
Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.